Dumnezeul lui Avraam, Isaac si Iacov… si al tuturor

12/12/12... ziua in care am vazut locul unde “Verbum caro factum est”, iar seara… seara am vazut marea, marea pe care o iubesc atat de mult. Am fost pana in Tel Aviv si am vazut-o atat cat se putea vedea pe intuneric, de pe un mal neiluminat… dar ce mai conta, stiam ca e acolo si mi-a fost suficient si doar sa o aud…

                                                                                            ***

“Eu voi fi cu tine, şi te voi binecuvânta; căci toate ţinuturile acestea ţi le voi da ţie şi seminţei tale, şi voi ţine jurământul pe care l-am făcut tatălui tău Avraam. Iţi voi înmulţi sămânţa, ca stelele cerului; voi da seminţei tale toate ţinuturile acestea; şi toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, ca răsplată pentru că Avraam a ascultat de porunca Mea, şi a păzit ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele, orânduielile Mele, şi legile Mele."

In copilarie eram innebunita dupa povestile din Vechiul Testament, povesti pe care le-am citit si recitit in “Biblia povestita copiilor” si pe care le povesteam apoi si celor mari.

Azi am fost la Hebron, locul unde se spune ca se afla mormintele patriarhilor si ale sotiilor lor - Avram, Sara, Isac, Rebeca, Iacov, Lea si Iosif.
Dar pana sa ajungem acolo am sovait cel putin trei sferturi de ora. Motivul?
In timp ce urcam scarile sa ajung in piata centrala din Betleem, aud o voce necunoscuta care ma striga pe nume. Ma intreaba daca eu sunt Mira si daca ma indrept spre piata pentru a ma intalni cu grupul de franciscani care merge la Hebron. Ii raspund ca da, dar imi face semn sa ma opresc. “Nu puteti merge acolo azi, nu e sigur, ieri a fost o problema si au murit doi oameni.”
Dupa aproape o ora de dat telefoane si cautat informatii in legatura cu ceea ce s-a intamplat ieri, ni se spune ca azi e o zi linistita, asa ca decidem totusi sa mergem. Pe drum aflu ca teritoiul pe care il parcurgem seamana cu blana unui leopard: e palestinian, dar cu “pete” israeliene. Trecem prin mai multe controale de securitate, iar din cand in cand se vede cate un steag imens, fie al Palestinei, fie al Israelului.

Interogatoriile de genul: “Where are you going?”, “Where are you from?”, “Do you have guns or knives?”, “What is your religion?”, “Why are you here?”, “For how long?” sunt ceva absolut normal, soldatii “impodobiti” cu arme prin toate locurile posibile sunt la orice asa-zis punct de frontiera, adica locul unde incepe un teritoriu palestinian sau israelian (am vazut chiar si o simpla strada ocupata).

Fiind loc de pelerinaj atat pentru evrei, cat si pentru musulmani, accesul se face prin locuri separate, pentru a nu se intersecta. Noi suntem crestini, asa ca putem vizita atat moscheea, cat si sinagoga. La moschee trebuie sa intru desculta si acoperita cu un fel de pelerina maro, cu gluga… le zambesc fratilor franciscani, acum par una de-a lor :)

In ciuda numarului destul de mare de turisti, atmosfera de afara e apasatoare. Oameni cu fete triste, resemnate, copii ce par violenti chiar si in cele mai mici gesturi de joaca. La un moment dat auzim o bubuitura, iar dupa 2-3 minute cateva impuscaturi. Ghidul ne spune ca par impuscaturi adevarate si ca e mai bine sa ne grabim. Dar ne oprim totusi la un magazin pentru ca proprietarul, prieten cu ghidul, ne pregatise deja ceai si cafea. Ne spune ca azi nu vor fi deschise prea multe tarabe pentru ca sunt in doliu. Aflam ca de fapt fusesera sase morti in ziua precedenta, printre care si un baietel de doisprezece ani care avea la el o bricheta in forma de pistol si care fusese impuscat de soldati crezand ca e arma adevarata. Totul se intamplase la o suta de metri distanta de locul de unde noi ne bem ceaiul.

In drum spre microbuz se vad alergand multi copilasi, toti cu galetuse in mana, indreptandu-se spre un fel de cantina unde primesc mancare calda. Un baietel de vreo zece ani vine la noi si ne intreaba: "Where from?" Unul dintre frati ii raspunde: "Italy and Romania." Dar nu cere nici bani, nici mancare, spune doar "Welcome to Hebron", iar tonul cu care rosteste acele cuvinte reflecta intocmai sentimentul de lipsa de speranta care se citeste in ochii tuturor celor de acolo...