Se spune ca fiecare persoana e suma persoanelor pe care le-a intalnit si de asemenea a experientelor pe care le-a trait...
Cred ca alaltaieri a fost ziua in care amestecatura de sentimente s-a limpezit in sfarsit si fiecare sentiment s-a asezat la locul lui. Apucasem sa atipesc vreo 20 de minute la pranz inainte de a merge la o sedinta si cand am deschis ochii am simtit pentru prima oara pe deplin ca aici e “acasa” in anul ce urmeaza si ca oamenii de aici pot fi la fel de frumosi precum cei de acasa. Probabil ca a fost nevoie de trei saptamani pentru ca ceea intelege mintea sa corespunda cu ceea ce simte inima. Dar acum cele doua elemente merg in aceeasi directie si acel sentiment de “bucurie linistita” pe care il simt poate ca nu se vede de la inceput pe chip, dar asta pentru ca porneste de undeva din adanc si deocamdata umple bine de tot fiecare coltisor din interior.
Cand ne dezobisnuim sa fim nemultumiti pentru ca trandafirii au spini si invatam sa ne bucuram pentru ca spinii au trandafiri, primim acel zambet cu radacini interne care mult mai rezistent la “spinii” vietii. Ii multumesc Celui de Sus pentru ca “spinii” din viata mea au fost putini de tot la numar si s-au pierdut repede printre trandafiri. Daca e sa inlocuiesc cu un trandafir fiecare om din viata mea caruia trebuie sa ii multumesc pentru ceea ce sunt azi, cred ca as avea in fata o mini-gradina a Raiului. De cand ma stiu mi-au iesit in cale doar oameni frumosi care si-au lasat amprenta asupra mea intr-un fel sau altul si nu pot decat sa fiu recunoascatoare pentru fiecare din ei. Si nu ma refer doar la persoanele pe care le-am avut alaturi mult timp, ci si la acelea pe care poate le-am vazut doar o data, dar mi-au transmis mult mai mult decat si-ar putea inchipui vreodata. Imi dau seama ca lista e tot mai lunga pe zi ce trece atunci cand incep sa ii enumar pe tot in fata lui Dumnezeu si dupa un timp ajung sa Ii spun sa isi faca treaba linistit in timp ce eu vorbesc pentru ca mai dureaza pana termin…
Fara acei oameni frumosi din viata mea n-as fi fost absolut NIMIC, pentru ca fiecare din ei reprezinta o piesa de puzzle si fiecare a contribuit in felul lui. Sunt capabila sa daruiesc pentru ca si eu am primit mult de la viata, am primit in primul rand iubire… am primit-o de Sus, inca din eternitate, iar de pe Pamant, din 27 iulie 1985. Cand esti un copil, o ruda, un prieten, o cunostinta, o persoana iubita, cel mai bun mod de a spune Multumesc! e sa dai mai departe acea iubire, mai ales celor care au nevoie de ea. Si nu exista om pe lume care sa nu aiba nevoie de iubire, de asta sunt sigura. Doar de noi depinde daca in jurul nostru infloresc trandafiri sau se inmultesc spinii... si tot noua de sta in putinta si sa ridicam ziduri, dar si sa construim poduri.
Asa ca ceea ce imi doresc eu pentru anul ce vine… e sa se inmulteasca trandafirii, iar daca nu e posibil sa daramam anumite ziduri, macar sa avem curajul sa construim niste poduri inguste peste ele, chiar daca sunt subrede… sau sa atarnam niste scari… sau sa incepem sa facem gauri in ziduri, macar cat sa putem privi de partea cealalta si sa vedem realitatea nu prin vorbele altora, ci prin ochii nostri si pe cat posibil mai putin cu ochii mintii si mai mult cu cei ai inimii…
No comments:
Post a Comment